Ştiri din zonă
Activitate informativ-preventivă a polițiștilor la Gherla – FOTO
Publicat acum
10 anipe
de
Dorin Cociș
Polițiștii clujeni au desfășurat activități în cadrul programului de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor – prioritate a Poliției Române în domeniul prevenirii criminalității.
Astfel, premergător începerii școlii, reprezentanți ai Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Gherla, au desfășurat o activitate informativ – preventivă cu elevii din casele de tip familial din Gherla.
Elevii prezenți au discutat cu polițiștii aspecte privind principalele măsuri de autoprotecție pe care trebuie să le adopte astfel încât să nu devină victime ale unor infracțiuni. Totodată, au fost dezbătute consecințele nerespectării legii, măsurile de autoprotecție în mediul virtual, precum și consecințele disparițiilor voluntare.
Acțiunile polițiștilor vor continua, siguranța copiilor reprezentând o prioritate!
Citește și:

Trei scandalagii care au semănat frică, arestați de către polițiștii din Gherla. Cum au încercat să scape victimele

ACCIDENT la Cășeiu. Două autovehicule au ieșit în afara șoselei, un bărbat rănit – FOTO

Numire spectaculoasă la CS Unirea Dej | Fost selecționer al României, noul antrenor al alb-albaștrilor













