Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Bilanț: Activitate intensă a ISU Cluj anul trecut. Peste 18.000 de intervenții – FOTO

Publicat acum

pe

Ieri, 16 februarie, la sediul ISU Cluj, s-a desfășurat evaluarea activității derulate de către instituția clujeană în anul 2016, prezentată de inspectorul șef, colonel Ion Moldovan.

La eveniment au mai participat medicul șef UPU-SMURD Cluj – dr. Adela Golea și medicul coordonator SMURD Cluj – dr. Cristian Ursu.

În anul 2016, activitatea ISU Cluj s-a axat pe îndeplinirea obiectivelor instituţionale subsumate salvării vieţii şi asigurării protecţiei comunităţilor. Acestea au vizat creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului şi asigurarea unei protecţii mai bune a comunităţilor în condiţiile unei creşteri cantitative şi calitative a acţiunilor, dar şi a exigenţei cetăţenilor manifestată faţă de activitatea instituţiei.

Complexitatea, intensitatea şi dinamismul situaţiilor de urgenţă au impus o adaptare rapidă a personalului pe cele două paliere esenţiale de activitate: prevenire şi intervenţie.

Subunitățile de intervenție ISU Cluj au desfășurat cu circa 31% mai multe misiuni în anul 2016, față de anul 2015. Au fost înregistrate un număr de 18 676 intervenții, din care 13 854 intervenții SMURD și 4 822 pentru alte situații de urgență.

Pe parcursul anului trecut au fost primite o autospecială pentru stingerea incendiilor de capacitate mărită, un container multirisc (echipamente de intervenții la cutremur) și un container pentru întreținerea echipamentelor de intervenție. Totuși nevoia pentru tehnica și echipamentele de intervenție folosită de echipajele de intervenșie ISU Cluj este în continuare mare, echipamentele existente fiind foarte învechite, îndeosebi ambulanțele SMURD, toate ambulanțele având timpul de exploatare specific depășit.

În anul 2016, au fost generate schimbări legislative, îndeosebi cele referitoare la prevederile Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor și cele din domeniul avizării-autorizării, ceea ce a făcut ca activitatea inspecție de prevenire să fie mai intensă, iar manifestările cu public numeros, concertele și și festivalurile desfășurate în județ au solicitat suplimentar gradul de încărcare al inspecției de prevenire pe parcursul anului trecut.

Au fost efectuate 5883 de activități de prevenire, în care au fost depistate 1905 deficiențe și au fost aplicate 660 de sancțiuni contravenționale.

Totodată, ISU Cluj reamintește că pe data de 30 iunie, va expira termenul pentru funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu și se va putea dispune oprirea funcționării, ori utilizării construcțiilor cu aria desfășurată mai mare de 200 mp, având destinația comerț, cultură sau turism, în conformitate cu art. 44, pct. VI al Legii 307/2006 reactualizată, coroborat cu HG 915 din 2015.

Categoriile de construcții și amenajări care se supun avizării/autorizării privind securitatea la incendiu sunt prevăzute în HG 571/2016.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER