Conectează-te cu noi

Naţional

Actorul Florin Busuioc, între viață și moarte! A suferit un infarct și se află la terapie intensivă

Publicat acum

pe

Actorul Florin Busuioc a suferit, marţi seară, un infarct miocardic după un spectacol la Craiova, fiind transportat la Spitalul de Urgenţă din oraş pentru o intervenţie chirurgicală. Operaţia la care a fost supus actorul a fost finalizată cu succes, transmite Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Cristina Geormăneanu, actorul se află acum în afara oricărui pericol, medicii efectuând o operaţie minim invazivă, pentru montarea unui stent.

Operaţia a fost o reuşită, i s-a montat un stent şi acum pacientul este în afara oricărui pericol. În legătură cu celelalte detalii, familia nu îmi permite să dau nicio declaraţie. Important este, însă, că totul s-a terminat cu bine”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Da (a suferit un infarct-n,.r.), a intervenit SMURD-ul. A fost resuscitat, iar acum este îngrijit la spital. Momentan e la Spitalul Judeţean de urgenţă din Craiova”, a declarat, pentru sursa citată, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Actorul Florin Busuioc a făcut infarct imediat după spectacolul pe care-l avea la Craiova, la faţa locului fiind chemat un echipaj SMURD care l-a resuscitat minute bune, după care l-a transportat la spitalul din oraş.

Potrivit unor surse medicale, şeful Secţiei de Cardiologie şi-a închis telefonul, fiind chemat de acasă un medic tânăr, Paul Traşcă. Sursele medicale mai spun că starea lui nu permitea transportul la Bucureşti.

Florin Busuioc are 56 de ani.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER