Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT cu trei răniți, pe strada Libertății din Dej – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Un accident de circulație a avut loc în această seară, în jurul orei 21, pe strada Libertății din municipiul Dej.

Din primele informații, în accident au fost implicate două autoturisme. În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, un echipaj SMURD, dar și polițiștii.

ACTUALIZARE 1: Se pare că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a neacordării de prioritate. Trei persoane – aflate în aceeași mașină – au fost rănite și au primit îngrijiri medicale, fiind transportate la spital pentru investigații amănunțite.

Conform IPJ Cluj, conducătorii auto – unul de 19 ani, celălalt de 20 de ani – au fost testați cu aparatul etilotest, ambele rezultate fiind negative. Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE 2: “Un conducător auto în vârstă de 21 de ani, la ieşirea dintr-o staţie de carburanţi de pe strada Libertăţii, din municipiul Dej, a întrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani. În urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 21 de ani a luat foc.

Conducătorul auto de 21 ani, alături de un tânăr de 17 ani şi o tânăra de 19 ani, ambii pasageri în autoturism, au fost transportaţi la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor medicale de specilitate.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a precizat IPJ Cluj.

video: imagini amator

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER