Conectează-te cu noi

Sport

Adi Falub, înainte de meciul cu Steaua: ”Orice punct pentru noi va fi benefic”

Publicat acum

pe

foto: DolceSport

foto: DolceSport

”U” Cluj, echipa antrenată de dejeanul Adi Falub, urmează să întâlnească sâmbătă Steaua București, pe stadionul Cluj Arena, în cadrul etapei a XXVIII-a a Ligii 1.

Înaintea meciului de sâmbătă seara, antrenorul din Dej aflat pe bancă ”șepcilor roșii” a acordat un interviu pentru gsp.ro. ”Pentru noi, meciul vine într-o perioadă proastă, avem probleme mari, de lot, accidentări, dar și administrative. Adversarul vine după trei meciuri cu rezultate negative, nu cred că-și mai permite pași greșiți. Totuși, orice punct pentru noi, sâmbătă, va fi benefic. Aș privi rezultatul ca unul pozitiv, pentru că Steaua are o echipă puternică. Nu știu cu ce s-ar mulțumi adversarul, în schimb. Presiune va fi pe ambele formații. Mai ales că noi ne punem mari speranțe în orice meci ca să ne salvăm de la retrogradare, altfel va fi dramatic pentru U Cluj”, a declarat Falub pentru sursa citată.

Meciul dintre ”U” Cluj și Steaua este o prefață la finala Cupei României de pe 31 mai, dintre aceleași două echipe.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER