Conectează-te cu noi

Naţional

Adio mască afară, pe stradă, din 15 mai. Vom putea circula și noaptea

Publicat acum

pe

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că prima etapă de relaxare a restricțiilor va avea loc chiar în acest weekend. Este vorba despre renunțarea la masca de protecție în aer liber, cu câteva excepții, și la restricțiile de circulație pe timp de noapte.

”Vom avea o relaxare pas cu pas. Aceste relaxări sunt condiţionate de doi factori importanţi – evoluţia pandemiei şi gradul de vaccinare. Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie să respectăm măsurile care rămân în vigoare şi trebuie să ne vaccinăm. Aşa de simplu este.

Din 15 mai, se elimină portul măştii în exterior, cu câteva excepţii – pieţele, târgurile sau staţiile de transport public. În mijloacele de transport va rămâne obligatorie, la fel şi în spaţiile închise. A doua măsură este eliminarea restricţiilor de circulaţie noaptea şi se elimină orice restricţii asupra programului agenţilor economici. Magazinele vor reveni la programul normal, a declarat Iohannis.

Potrivit preşedintelui, activităţile în aer liber vor fi posibile cu spectatori, cu 25% din locuri ocupate. ”În interior vom avea câteva măsuri de relaxare din 1 iunie, când va creşte capacitatea de cazare, capacitatea de servire”, a precizat Klaus Iohannis.

Acesta s-a referit şi la evenimentele private în exterior, care de la 1 iunie se vor putea desfăşura cu 70 de persoane, iar în interior cu cel mult 50 de persoane. Numărul acestora va creşte atât de la 1 iulie, cât şi de la 1 august. Dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate, se renunţă la restricţionarea numărului de participanţi.

”Ne propunem ca la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iulie – 6 milioane, 1 august – 7 milioane de persoane vaccinate”, a anunţat şeful statului.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER