Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Aeroportul Internațional „Avram Iancu“ Cluj anunţă noi zboruri turistice şi un sezon extins în anul 2018

Publicat acum

pe

Ieri, 29 ianuarie, în cadrul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj a avut loc lansarea zborului direct, tip charter, Cluj-Antalya, zbor operat de către compania aeriană Atlas Global şi având ca tour operator compania Need Tour. Zborurile turistice vor debuta începând cu data de 2 iunie şi se vor întinde până pe 22 septembrie 2018, fiind operat în fiecare zi de sâmbătă.

Anul acesta, au fost anunţate până în acest moment, un număr de 12 destinaţii turistice din 5 ţări de destinaţie (Egipt, Grecia, Spania, Turcia şi Tunisia), cea mai bine deservită, rămânând Antalya, cu 7 zboruri/săptămână, cu plecare de pe Aeroportul Internaţional Cluj. Zborurile turistice debutează mai repede decât anul trecut, respectiv în 31 martie 2018 prin operarea zborului regulat sezonier al companiei aeriene Wizz Air către Palma de Mallorca, Spania. La câteva zile distanţă, respectiv 4 aprilie 2018, vor începe zborurile spre o a doua destinaţie turistică, prin operarea zborului charter către Hurghada, Egipt, de către compania aeriană Fly Egypt, prin tour operatorul ETI.
Compania ETI, a anunțat operarea neîntreruptă a zborului charter către Hurghada, din luna aprilie până la sfârșitul anului 2018. Acelaşi tour operator ETI a anunţat şi operarea unei noi destinaţii charter turistice de pe Aeroportul Internaţional Cluj, spre Sharm El Sheik, în fiecare zi de luni, în intervalul 11.06.2018 – 24.09.2018, prin zborurile aceleiaşi companii aeriene, Fly Egipt.

O altă noutate a acestui nou sezon turistic o reprezintă reluarea zborurilor turistice spre Tunisia, prin operarea zborurilor turistice spre Monastir, ale tour operatorului Amara Tour, în fiecare zi de miercuri din intervalul 13 iunie – 18 octombrie 2018.

În vara anului 2017, de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj au fost operate zboruri turistice către 10 destinații de vacanță din 4 țări (Turcia, Grecia, Spania și Egipt). Cele mai multe chartere au fost către Antalya (Turcia), operate de către 6 companii aeriene, devenind astfel destinația preferată a pasagerilor care aleg să călătorească de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj. În cifre această destinaţie de top a fost aleasă în anul 2017, de către 39.130 pasageri, însumând 47,5% din numărul total al pasagerilor realizat pe zborurile charter de la nivelul anului trecut. Spre deosebire de 2016, când s-au înregistrat 67.800 pasageri pe zborurile charter, în 2017, s-au înregistrat 82.700 pasageri, în creștere cu 22%.

Mai multe detalii cu privire la zborurile charter turistice din anul 2018, veţi găsi atât pe site-ul Aeroportului Internaţional Cluj cât şi la agenţiile de turism şi tour operatorii din Cluj-Napoca.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER