Naţional
Ajutoarele financiare pentru persoanele cu dizabilități, majorate din 2018
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișGuvernul a adoptat, vineri o Ordonanţă de Urgenţă care majorează valoarea sprijinului financiar acordat pentru persoanele cu dizabilităţi, în două etape – 1 ianuarie şi 1 iulie 2018, actualizarea cuantumului ajutoarelor financiare urmând să se facă prin raportare la Indicatorul Social de Referinţă, scrie Mediafax.
“Valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilităţi va fi majorată semnificativ, începând cu 1 ianuarie 2018, stabileşte o Ordonanţă de Urgenţă adoptată de Guvern în şedinţa de astăzi, la propunerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale”, care modifică Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap”, se arată în comunicatul de presă transmis de Guvern.
Una dintre cele mai importante modificări cuprinse în OUG se referă la modalitatea de actualizare a cuantumului drepturilor acordate persoanelor cu handicap, respectiv prin raportare la Indicatorul Social de Referinţă (ISR), stabilit în baza Legii nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi actualizat periodic de Guvern, potrivit sursei citate.
Anterior, aceste drepturi erau raportate la Indicele Pretului de Comsum (IPC).
Majorarea valorii sprijinului financiar acordat persoanelor cu handicap în raport cu ISR va avea loc în două etape: începând cu 1 ianuarie 2018 şi 1 iulie 2018.
Începând cu 1 ianuarie 2018, vor creşte: indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, care va reprezenta 65% din ISR pentru adultul cu handicap grav şi 50% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat; bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, care va reprezenta: 25% din ISR, pentru adultul cu handicap grav, 20% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat şi 10% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu.
De la 1 ianuarie 2018 va creşte şi prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând 50% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav, 30% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat şi10% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.
Începând cu 1 iulie 2018 vor creşte indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, reprezentând 70% din ISR pentru adultul cu handicap grav şi 53% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat.
De asemenea, va creşte şi bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, reprezentând 30% din ISR, 22% din ISR şi 12% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu.
De la 1 iulie 2018 va fi majorată şi prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând 60% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav, 35% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat şi 12% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.
Copiii cu dizabilităţi vor beneficia de creşterea sprijinului financiar după cum urmează: din luna ianuarie 2018, 135% pentru gradul grav, pentru gradul accentuat 89%, în timp ce pentru gradul mediu majorarea va fi 28%.
Din luna iulie 2018, se va aplica o nouă majorare în cazul copiilor cu dizabilităţi, în cuantum de 20% pentru gradul grav, 16% pentru gradul accentuat şi 20% pentru gradul mediu.
Actul normativ instituie obligaţia instituţiilor publice cu peste 50 de salariaţi de a organiza concursuri dedicate angajării persoanelor cu dizabilităţi.
Măsura adoptată de Guvern este cuprinsă în Programul de guvernare 2017-2020 şi transpune în practică principiile Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York în 2006 şi ratificată de România prin Legea nr. 221/2010.
Sursa – Mediafax.ro