Conectează-te cu noi

Sport

Alpar Meszaros şi-a găsit echipă. Fostul antrenor al Unirii Dej se va ocupa şi de academia unui club din Liga a III-a

Publicat acum

pe

După ce a lăsat-o pe Unirea Dej în turul acestui sezon, antrenorul Alpar Meszaros va continua tot în Liga a III-a, potrivit cjsport.ro.

„Mesi” a semnat un contract promiţător cu AFC Odorheiu Secuiesc, acolo unde se va ocupa şi de academia de copii şi juniori a clubului.

Formaţia din Harghita a fost chiar adversa Unirii Dej în urmă cu două sezoane, Odorheiu Secuiesc fiind repartizată acum în seria 1 a Ligii a III-a. Cu doar trei victorii în 14 meciuri obţinute în tur, noua trupă a lui Meszaros se află abia pe locul 13, din 15 echipe, tehnicianul originar din Cluj-Napoca fiind optimist, însă, în privinţa returului.

Oficialii harghitenilor au mare încredere în potenţialul lui Meszaros, aceştia propunându-i antrenorului să se ocupe şi de academia de copii şi juniori a clubului, acolo unde “Mesi” va fi director tehnic.

Fostul antrenor al celor de la „U” Cluj, Unirea Jucu şi Unirea Dej va bifa, astfel, primul angajament din România în afara judeţului Cluj.

 

Sursa – cjsport.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER