Naţional
Angajatorii, 1.350 de lei/lună dacă primesc absolvenți de învățământ superior
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișAngajatorii care încheie un contract de stagiu pentru absolvenții de învățământ superior ar putea primi lunar, la cerere, 1.350 lei pe perioada derulării contractului de stagiu, conform unui proiect de Ordonanță de urgență publicat pe site-ul Ministerului Muncii.
Principalele prevederi ale proiectului de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă și a Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior sunt stimularea angajatorilor pentru a încheia contracte de stagiu prin majorarea sumelor acordate.
„Concret, angajatorii care încheie un contract de stagiu vor primi lunar, la cerere, 1.350 lei pe perioada derulării contractului de stagiu, din bugetul asigurărilor pentru șomaj sau din asistența financiară nerambursabilă acordată României, în limita fondurilor alocate. Criteriile și modul de acordare a finanțării din bugetul asigurărilor pentru șomaj sau din asistența financiară nerambursabilă acordată României vor fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a legii, iar mecanismul de finanțare se va face conform legislației naționale, respectând regulile bugetare interne și Regulamentele Comisiei Europene”, se arată în document.
Finanțarea primelor și a subvențiilor se va realiza din bugetul asigurărilor pentru șomaj, cu menținerea nivelului de cheltuieli publice pentru perioada 2014-2022 și se va completa cu sume din fonduri europene nerambursabile, accesate din Programul Operațional Capital Uman în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului și Consiliului din 17 decembrie 2013.
În ceea ce privește ucenicia la locul de muncă, conform proiectului de Ordonanță de urgență, principalele aspecte vizate sunt stimularea angajatorilor pentru a încheia contracte de ucenicie, măsură prin care angajatorul care va încheia un contract de ucenicie, pe perioada derulării acestuia, va beneficia, la cerere, de 1.125 lei lunar din bugetul asigurărilor pentru șomaj sau din asistența financiară nerambursabilă acordată României.
De asemenea, proiectul mai vizează stimularea persoanelor care finalizează cu succes programe de formare prin ucenicie la locul de muncă, precum și a coordonatorilor de ucenicie. Prin această măsură, ucenicul care va finaliza programul de ucenicie prin obținerea certificatului de calificare profesională va primi o primă de absolvire care se va acorda diferențiat în funcție de nivelul de calificare astfel: 500 lei pentru calificările de nivel 2 CNC, 600 lei pentru calificările de nivel 3 CNC și 750 lei pentru calificările de nivel 4 CNC.
„Coordonatorul de ucenicie care va îndruma ucenicul în cadrul programului de lucru și care va desfășura și activități specifice ce țin de formarea profesională a acestuia beneficiază, pe toată perioada contractului de ucenicie, de o primă lunară de coordonare, de 500 lei neimpozabilă. Stimularea financiară a angajatorilor pentru a continua relațiile de muncă cu absolvenții programelor de ucenicie este o altă măsură prin care angajatorul va beneficia la cerere, timp de 6 luni, de 500 lei, cu condiția ca după încetarea contractului de ucenicie să încheie un contract individual de muncă cu fostul său ucenic, în vederea practicării ocupației pentru care acesta a fost calificat”, menționează sursa citată.
Ucenicia la locul de muncă se va organiza pentru nivelurile 2, 3 și 4 de calificare, stabilite prin HG nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioare.
Noile prevederi vizează integrarea durabilă pe piața forței de muncă a tinerilor, în special a celor care nu au un loc de muncă, care nu urmează studii sau cursuri de formare, a tinerilor care se confruntă cu riscul excluziunii sociale și a celor din comunitățile marginalizate; adaptarea la schimbare a lucrătorilor, a întreprinderilor și a antreprenorilor; sporirea relevanței pe piața forței de muncă a programelor de formare prin ucenicie la locul de muncă și a stagiilor pentru absolvenții de învățământ superior; reducerea deficitului de forță de muncă calificată din anumite regiuni; reducerea tendințelor mediului de afaceri de a-și reloca activitatea în alte state; scăderea șomajului și încurajarea investițiilor în zonele defavorizate.