Conectează-te cu noi

Naţional

ALERTĂ METEO! Ninsori, viscol și ger la nivelul întregii țări

Publicat acum

pe

frig ger

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi o informare meteo de intensificări ale vântului, ninsori viscolite, mai ales la munte, și răcire accentuată a vremii, valabilă la nivelul întregii țări, începând de la ora 16:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 12 decembrie, ora 16:00 — 13 decembrie, ora 14:00, temporar vor fi precipitații îndeosebi în centrul, sudul și estul țării, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, iar la munte va ninge. Local, se va depune strat de zăpadă, mai consistent în zona montană.

De asemenea, vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor.

În același timp, la munte, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăși 80 — 90 km/h și va fi viscol. În Moldova, Dobrogea și Muntenia (inclusiv în zona Municipiului București), local, vântul va depăși la rafală 50 — 60 km/h, viscolind trecător ninsoarea.

Vremea se va răci accentuat, vor predomina temperaturile negative, iar în noaptea de marți spre miercuri (13/14 decembrie) va fi ger (temperaturi minime sub—10 grade) în nordul, nord-estul, centrul țării, local în sud și pe arii mai restrânse în rest.

În funcție de evoluția meteorologică, ANM a anunțat că va actualiza informarea meteorologică.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER