Conectează-te cu noi

Naţional

ANM anunţă că un nor de PRAF SAHARIAN va traversa România. Cât va dura

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va traversa sudul, centrul şi estul Europei, dar ploile din România vor determina depunerea prafului, astfel încât concentraţia particulelor de praf care ajunge în România va fi redusă, potrivit Mediafax.

În perioada 23 – 28 aprilie, circulaţia aerului, preponderent din sector sudic, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, înspre sudul, centrul şi estul Europei.

În această perioadă, va ploua temporar în regiunile de la sud şi vest de ţara noastră, iar ploile vor determina depunerea prafului, astfel încât concentraţia particulelor de praf care urmează a ajunge deasupra României va fi redusă, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.

Depunerile din ţara noastră vor putea fi observate în zonele şi intervalele cu ploaie, cel mai probabil în cursul zilei de 23 aprilie şi în noaptea de 23/24 aprilie în regiunile vestice, nord-vestice şi la munte, iar spre finalul săptămânii mai ales în jumătatea de vest a ţării, mai spun meteorologii.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER