Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ANPC, amenzi record! Ce au descoperit în județul Cluj

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a verificat comercializarea produselor din carne la nivelul întregii ţări şi a aplicat amenzi de peste 1,5 milioane de lei

În perioada 24 octombrie – 09 noiembrie 2018, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat tematica de control referitoare la modul de respectare a prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea produselor din carne.

Controlul s-a desfăşurat la nivel naţional şi au rezultat următoarele date:

  • Au fost controlaţi 1.127 operatori economici, dintre care la un număr de 711(63%)au fost constatate deficienţe;
  • A fost verificată o cantitate de 60.172 kg produse din carne, din care cca 8.677 kg*(14,4 %) nu se încadrau în prevederile legale privind protecţia consumatorilor;
  • Au fost prelevate 71 eşantioane de produse din carne şi, urmare a analizelor de laborator, a rezultat că 14 dintre ele (19,72 %) nu se încadrau în prevederile legale, în vigoare.

Structura eşantioanelor prelevate şi a neconformităţilor constatate este următoarea:

  • 23 eşantioane de salamuri din care 21,7% erau neconforme (5 eşantioane);
  • 10 eşantioane de Salam de Vară din care 10 % erau neconforme (1 eşantion);
  • 2 eşantioane de Salam Victoria din care 50% erau neconforme (1 eşantion);
  • 9 eşantioane de cârnaţi din care 33 % erau neconforme (3 eşantioane);
  • 12 eşantioane din alte sortimente din care 25% erau neconforme (3 eşantioane);
  • 6 sortimente de cremwurşti din care 16,66% erau neconforme (1 eşantion);
  • 7 eşantioane de parizer din care toate erau conforme;
  • 2 eşantioane de cabanos din care toate erau conforme.

Urmare a deficienţelor constatate, comisarii ANPC au dispus următoarele măsuri:

  • oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a circa 2.300 kg produse din carne, în valoare de 27.710 lei, produse cu parametrii neconformi şi/sau cu data durabilităţii minimale depăşită;
  • oprirea temporară de la comercializare a circa 3.083 kg produse din carne, în valoare de 49.117 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate;
  • aplicarea de 811 sancţiuni contravenţionale dintre care 432 avertismente şi 379 amenzi contravenţionale în valoare de 1.502.200 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

În cursul acţiunii de control s-au constatat o serie de abateri dintre care menţionăm:

I. Calitatea produselor din carne

*1.1. a) Comercializarea de carne şi produse din carne ce prezentau caracteristici organoleptice neconforme, în judeţele Braşov, Harghita, Mureş, Bacău, Vaslui, Giurgiu, Cluj, Prahova, Constanţa, Arad şi Municipiul Bucureşti.
*b) Neîncadrare în cantitatea netă declarată, în judeţul Bacău.

*1.2. Comercializarea de produse din carne care nu se încadrau în parametrii fizico-chimici impuşi prin prevederile legale în vigoare, în judeţele Covasna, Botoşani, Bacău, Satu-Mare, Vrancea, Buzău, Giurgiu, Gorj, Vâlcea, Braşov, Galaţi, Constanţa, Caraş Severin.
*1.3. Comercializarea de produse din carne ce prezentau data durabilităţii minimale/ data limită de consum depăşită faţă de cea stabilită de producători putând prezenta un posibil pericol pentru consumatori, în judeţele Hunedoara, Mehedinţi, Alba, Braşov, Vaslui, Teleorman, Brăila, Galaţi, Arad, Caraş Severin, Timiş, Vâlcea, Botoşani, Călăraşi, Cluj, Dâmboviţa, Ialomiţa, Prahova, Mureş, Covasna, Harghita, Bistriţa Năsăud, Sălaj, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

II. Abateri de la prevederile legale privind informarea consumatorilor
2.1. Lipsa parţială sau totală a elementelor de identificare-caracterizare obligatorii
2.1.1.Lipsa etichetelor cu elemente de identificare-caracterizare, în judeţele Gorj, Sibiu, Mehedinţi, Alba, Harghita, Mureş, Botoşani, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Iaşi, Hunedoara, Arad, Vaslui, Galaţi, Buzău, Constanţa, Tulcea şi Ialomiţa.
2.1.2.Lipsa declaraţie nutriţională s-a constatat în judeţele Hunedoara, Alba, Iaşi, Cluj, Bihor, Satu Mare, Argeş, Prahova, Neamţ şi Municipiul Bucureşti.

Înscrierea incompletă a declaraţiei nutriţionale, în judeţele Neamţ, Suceava şi Covasna.

2.2.Elemente incomplete de identificare şi caracterizare
2.2.1 Comercializarea produselor din carne, fără informaţii complete pentru consumatori s-a constatat în judeţele Sibiu, Giurgiu, Slobozia, Teleorman, Mehedinţi, Alba, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.
2.2.2. Lipsa înscrierii sau nevizibilitatea datei durabilităţii minimale, în judeţele Bistriţa Năsăud şi Bacău.
2.2.3 Înscrierea neconformă a datei durabilităţii minimale/ datei limită de consum prin alte formulări decât cea prevăzută de cadrul legal, în vigoare s-a constatat în judeţele Mehedinţi, Constanţa, Tulcea şi Municipiul Bucureşti.
2.2.4. Neînscrierea cantităţii nete, în judeţele Alba şi Sibiu.
2.2.5. Neevidenţierea prin semne grafice distincte a ingredientelor cu efect alergen, în judeţele Hunedoara, Vâlcea, Mehedinţi, Iaşi, Bihor, Giurgiu, Brăila, Călăraşi, Cluj, Sibiu şi Municipiul Bucureşti.
2.2.6.Neînscrierea în lista ingredientelor a categoriei aditivilor utilizaţi, fiind menţionată doar denumirea specifică a acestora, s-a constatat în judeţul Mehedinţi.
2.2.7.Nerespectarea prevederilor Ordinului 560/1271/1339/210/2006 privind materia primă utilizată la obţinerea produselor, în judeţul Vaslui.
2.2.8. Înscrierea de menţiuni şi/sau utilizarea de denumiri menite a induce în eroare consumatorii asupra naturii reale a produsului, în judeţele Mehedinţi, Sibiu, Argeş, Teleorman, Vrancea, Ilfov, şi Municipiul Bucureşti.
2.2.9. Lipsa înscrierii sau înscrierea eronată pe etichete a tratamentului termic utilizat la obţinerea produselor, în judeţele Vâlcea, Mehedinţi, Suceava, Ilfov şi Braşov.
2.2.10. Lipsa traducerii în limba română a elementelor de identificare şi caracterizare s-a constatat în judeţele Vâlcea, Bacău, Bihor, Tulcea, Brăila, Giurgiu şi Municipiul Bucureşti.
2.2.11. Etichete cu elementele de identificare-caracterizare ilizibile, în judeţele Gorj, Mehedinţi, Neamţ, Giurgiu, Constanţa şi Municipiul Bucureşti.
2.2.12. Lipsa menţionării naturii membranei*utilizate la produse din carne s-a constatat în judeţele Vâlcea, Sibiu, Mehedinţi şi Bihor.
2.2.13. Lipsa înscrierii condiţiilor de depozitare, în judeţul Iaşi.
2.2.14. Informaţii care pot induce în eroare consumatorii s-au constatat în judeţele Bihor, Argeş, Galaţi şi Municipiul Bucureşti.

III. Nerespectarea condiţiilor de depozitare şi comercializare a produselor, în judeţele Arad, Timiş, Caraş Severin, Mehedinţi, Alba, Mureş, Harghita, Botoşani, Vaslui, Satu Mare, Sălaj, Călăraşi, Giurgiu, Prahova, Galaţi, Constanţa, Brăila, Maramureş, Dâmboviţa, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Neurmărirea temperaturilor de păstrare – depozitare prescrise de producător prin grafice de temperatură s-a constatat în judeţele Bihor, Satu Mare, Bacău şi Brăila.

IV. Abateri privind afişarea preţurilor
4.1. Neafişare preţ de vânzare, în judeţele Hunedoara, Timiş, Dolj, Gorj, Maramureş şi Ialomiţa.
4.2. Neafişarea preţului pe unitatea de măsura, în judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Mureş, Botoşani, Neamţ, Bihor, Călăraşi, Dâmboviţa şi Ialomiţa.
4.3. Neîndicarea concomitentă a preţului de vânzare şi/sau a preţului pe unitatea de măsură, în judeţele Gorj, Cluj, Tulcea, Brăila şi Constanţa.
4.4. Afişarea preţurilor la comercializare cu caractere mici, ilizibile sau în locuri greu accesibile, în judeţele Gorj, Alba, Braşov, Bacău, Neamţ, Vaslui, Prahova, Teleorman, Constanţa, Buzău, Tulcea, Brăila şi Municipiul Bucureşti.

V. Modul de desfăşurare a promoţiilor, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Mehedinţi, Braşov, Alba, Bacău, Bihor, Argeş, Suceava, Călăraşi, Teleorman, Vrancea, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Cluj şi Ilfov.

Practici comerciale incorecte s-au constatat în judeţele Giurgiu, Vâlcea şi Sălaj.

VI. Alte abateri

Neafişarea denumirii societăţii, judeţul Gorj. Mijloace de măsurare neverificate metrologic / cu verificarea metrologică expirată, în judeţele Bacău, Bihor, Satu Mare, Brăila şi Ilfov. Folosirea de mijloce de cântărire ale căror informaţii nu sunt clare şi vizibile pentru consumatori, în judeţul Olt. Neafişarea, la loc vizibil, a Codului Unic de înregistrare la Registrul Comerţului (CUI) şi/sau orarul de funcţionare s-a constatat în judeţele Arad, Hunedoara, Bihor, Olt şi Constanţa.

Neafişare orar de funcţionare, în judeţul Sălaj.

Lipsa registru unic de control, în judeţul Giurgiu.

Lipsa autorizaţiei de funcţionare s-a constatat în judeţele Vaslui, Satu Mare şi Constanţa.

Lipsa documente de provenienţă a mărfii, în judeţele Neamţ şi Brăila.

SFATURI PENTRU CONSUMATORI

La cumpărarea produselor din carne acordaţi atenţie deosebită la aspectul produsului, atât exterior cât şi în secţiune, dacă este posibil;

Nu achiziţionaţi produsele la care suprafaţa este mâzguită, lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai, produse cu miros şi culoare modificate, consistenţă nespecifică sortimentului, cu grăsime acumulată sub membrană, aspect de vechi etc;

Urmăriţi modul de etichetare a produselor din carne, nu cumpăraţi produse preambalate neetichetate, iar pentru cele comercializate vrac este obligatorie înscrierea, la locul de comercializare, a datei durabilităţii minimale/datei limită de consum şi a ingredientelor alergene;

Refuzaţi produsele din carne pentru care aveţi îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare;

Refuzaţi produsele din carne pe care nu este înscrisă data durabilităţii minimale/data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită;

La cumpărarea produselor alimentare şi, implicit a produselor din carne, solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs;

Nu cumpăraţi produsele din carne din locuri neautorizate; în care comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificaţi tranzacţia comercială şi riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care vă poate afecta sănătatea.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER