Conectează-te cu noi

Naţional

ANSVSA: Inspectorii sanitari veterinari, la datorie și de sărbători

Publicat acum

pe

alimente donate Banca de Alimente (1)

Preşedintele ANSVSA, dr. Radu Roatiş Cheţan, a organizat în data de 28 aprilie o videoconferinţă la care au fost convocaţi să participe directorii executivi ai Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene şi directorii Institutelor Naţionale de Referinţă.

În urma analizării măsurilor întreprinse de către fiecare structură teritorială, în cadrul acţiunilor având ca tematică Sărbătorile Pascale, s-a concluzionat că este necesară o intensificare a acţiunilor de inspecţie şi control, a celor de informare a cetăţenilor, dar şi a colaborării şi a comunicării cu reprezentanţii instituţiilor statului cu atribuţii de control şi ai administraţiei locale.

În acest sens, preşedintele Autorităţii a dispus conducerii fiecărei DSVSA judeţene să se asigure că la sediul fiecărei direcţii, circumscripţie sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, circumscripţie sanitară veterinară zonală:

  •  există personal de specialitate, care desfăşoară activitatea în regim de permanenţă, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică;
  • va fi afişat programul de lucru şi persoana responsabilă;
  • va fi afişat un număr de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

De asemenea, s-a dispus asigurarea unui regim de permanenţă, de către personalul de specialitate, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică, în toate pieţele agroa-alimentare şi în spaţiile avizate şi autorizate sanitar veterinar.

ANSVSA întreprinde aceste acţiuni pentru a evita apariţia toxiinfecţiilor alimentare şi pentru a asigura cetăţenilor un comerţ civilizat, cu alimente sigure.

Reamintim cetăţenilor numărul de telefon al Call Center–ului ANSVSA, 0800 826 787, la care pot fi sesizate nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

Acest număr de telefon poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER