Ştiri din zonă
ANUNȚ – În Mica au început lucrări de intabulare gratuită a mai multor terenuri
Publicat acum
8 anipe

Primăria comunei Mica transmite prin intermediul publicației noastre un anunț referitor la intabularea mai multor terenuri.
”În comuna Mica au început lucrările de intabulare gratuită a terenurilor din tarlaua Șes-Clejă-Rânduri, (partea stangă a drumului , de la Mica spre Nireș).
Beneficiarii intabularii gratuite prin Programul de inregistrare sistematica a imobilelor din comuna Mica care au acte de proprietate (titluri de proprietate, certificate de moștenitor, contracte de vânzare cumparare, etc) sunt rugați să se prezinte la Primăria Mica, cu aceste acte, la parter, Biroul de fond funciar, în cel mai scurt timp. Acest demers este obligatoriu în vederea accelerarii acțiunii de intabulare gratuită”, anunță primarul comunei Mica, Tiberiu Zelencz.
Citește și:

ACCIDENT cu cinci victime, la Cuzdrioara. Bărbatul de la volan, beat și fără permis, a fost REȚINUT – FOTO

Opriți pentru control în Negrilești, Târlișua, Uriu și Cristur-Șieu – alcool la volan, permise suspendate

Adio, Ilie Bolojan! Premierul va fi mazilit. PSD decide azi retragerea sprijinului politic













