Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Apelul lui Cristian Pomohaci la decizia de caterisire este discutat astăzi de Mitropolia Ardealului

Publicat acum

pe

Apelul fostului preot Cristian Pomohaci la decizia de caterisire este discutat joi de Mitropolia Ardealului, la termenul precedent acesta cerând o amânare, în vederea studierii dosarului de fond, scrie News.ro.

Reprezentanţii Mitropoliei Ardealului au refuzat, în 19 septembrie, să facă declaraţii presei care a fost prezentă în faţa clădirii pentru recursul fostului preot Cristian Pomohaci şi au transmis, printr-un comunicat de presă, că acesta a cerut o amânare.

Fostul preot s-a prezentat în faţa membrilor Consistoriului Mitropolitan, solicitând, în scris, acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii dosarului de apel. Luând act de solicitarea apelantului şi respectând dreptul la apărare al acestuia, Consistoriul Mitropolitan a acordat un nou termen de judecată, pentru ziua de 5 octombrie 2017”, se arată în comunicat.

Oficialii Mitropoliei Ardealului nu au precizat de ce şedinţa a durat două ore şi jumătate dacă s-a solicitat amânarea, nici ce a făcut Cristian Pomohaci în cele patru ore şi jumătate cât s-a aflat în sediul instituţiei.

La plecarea de la mitropolie, Pomohaci a fost aplaudat de aproximativ 150 de susţinători care au îmbrâncit şi chiar agresat jurnaliştii prezenţi în faţa clădirii.

În cazul în care va fi nemulţumit de soluţia dată de Mitropolie, fostul preot poate depune contestaţie la Patriarhie.

Preotul Cristian Pomohaci, care a fost caterisit în 28 iulie de către Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, a contestat decizia la Mitropolia Ardealului de care aparţine ierarhic parohia în care a slujit.

În 23 august, Mitropolia Ardealului a anunţat că apelul ”întruneşte condiţiile de admisibilitate”.

Cristian Pomohaci, ce este şi cântăreţ de muzică populară, este cercetat pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, cazul fiind preluat de Parchetul General. Totul a fost surprins într-o înregistrare audio de 22 de minute, în care preotul încearcă să îl convingă pe adolescent să întreţină relaţii sexuale cu el şi chiar să mai aducă şi alţi tineri.

Preotul Pomohaci a mai fost acuzat, în 2013, de practici neacceptate de Biserica Ortodoxă precum exorcizarea, primind canon să meargă o perioadă la Mânăstirea Afteia pentru a se căi pentru faptele sale.

 

Sursa – News.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER