Conectează-te cu noi

Naţional

Aplicaţia cu care poţi afla timpul în care dispare alcoolul din sânge, relansată de Poliţia Română

Publicat acum

pe

Aplicaţia cu care poţi afla timpul estimativ în care dispare alcoolul din sânge a fost relansată în preajma sărbătorilor de iarnă.

Denumită „Zero la Mie”, aplicaţia permite căreia utilizatorii care au băut să afle timpul estimativ în care pot ajunge din nou la 0‰ alcool în sânge. Aplicaţia este rodul parteneriatului dintre Ursus Breweries, Poliţia Română şi Clever Taxi şi a fost relansată la finalul anului trecut, potrivit Promotor.

Pe baza datelor introduse în secţiunea bio, precum gen, înălţime, greutate, cantitate şi tip de alcool consumat, dar şi timpul de consum, este generat un timp estimativ necesar pentru revenirea la zero la mie alcoolemie. Dacă utilizatorul a consumat alimente în perioada de consum de alcool, este recomandată adăugarea a 90 de minute la rezultatul indicat de aplicaţie.

Spre exemplu, unui bărbat cu o înălţime de 180 cm şi o greutate de 80 kg, care a consumat 2 beri de 500 ml în interval de două ore, îi este recomandat să aştepte minim două ore şi 40 minute până la revenirea la 0‰ alcool în sânge. Rezultatul este însă o recomandare, întrucât capacitatea de metabolizare a alcoolului este diferită pentru fiecare persoană în parte.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER