Conectează-te cu noi

Naţional

Aplicația românească prin care poți vorbi cu orice șofer din trafic, dacă-i știi numărul de înmatriculare

Publicat acum

pe

Dear Car Chat e o combinație între Waze și WhatsApp, o aplicație românească prin care poți vorbi cu ceilalți participanți la trafic fără să le știi numărul de telefon, numele sau orice alte date de contact. E de ajuns să-i vezi numărul de înmatriculare și să aibă, la rândul lui, aplicația instalată pe telefon.

Dear Car Chat poate fi extrem de utilă în situația în care un șofer și-a lăsat mașina în spatele tău, blocându-te în parcare, fără să pună vreun bilețel cu numărul lui de telefon în bord. Sau în cazul în care cineva a parcat pe locul tău și, din nou, nu a afișat niciun număr de contact. Dear Car Chat îți oferă posibilitatea să iei legătură instant cu șoferul respectiv, ca să-i spui să-și mute mașina mai repede.

Valabil și vice-versa. Dacă ți-ai uitat ceva valoros la vedere prin mașină, dacă nu-ți merge vreun bec, dacă ai blocat tu pe cineva în parcare, nu ți-ar strica să afli cât mai curând. Oricine observă ceva în neregulă cu mașina ta poate introduce numărul tău de înmatriculare în search-ul Dear Car Chat și te poate trage de mânecă virtual.

Pe lângă asta, poți folosi app-ul ca să creezi un dosar digital al mașinii tale, adică o listă cu toate seriile, datele de expirare ale documentelor, copiile după acte etc. Să ai totul frumos organizat într-un singur loc și să fii notificat din timp atunci când se-apropie ITP-ul, spre exemplu.

Aplicația a fost creată de KUANTERO, o companie IT bucureșteană cu 15 oameni în echipă. Descărcarea e gratuită, iar contul ți-l faci doar pe baza numărului de înmatriculare al mașinii tale. Fără date personale, dacă nu vrei să le dezvălui. Te poți înregistra și ca pieton, caz în care e suficient un username.

Poți descărca Dear Car Chat atât pe iOS, cât și pe Android.

 

Sursa – Noizz.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER