Conectează-te cu noi

Eveniment

Aproape 50 de sancțiuni aplicate la Dej. Unde au acționat oamenii legii – FOTO

Publicat acum

pe

Efective din cadrul Poliției municipiului Dej au organizat, ieri, 3 noiembrie, în intervalul 10-14, o acțiune pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale instituite în această perioadă.

Totodată, polițiștii de investigații criminale, ordine publică și rutieri, au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale, legalității activității de comerț și în vederea asigurării unui trafic rutier sigur.

Polițiștii, în colaborare cu jandarmi și polițiști locali au verificat societăți economice, obiective de interes, autovehicule și mijloace de transport persoane, fiind legitimate circa 150 de persoane.

Pentru stabilirea respectării măsurilor privind autoizolarea, au fost verificate 25 de persoane.

Urmare neregulilor constatate, forțele de ordine angrenate în activitatea desfășurată au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale. 33 dintre acestea, în valoare de 2.500 de lei, conform Legii 55/2020.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER