Conectează-te cu noi

Naţional

Aproape jumătate din țară, sub COD PORTOCALIU de ploi torențiale și vijelii

Publicat acum

pe

Meteorologii au emis un COD PORTOCALIU de ploi torenţiale, valabil în cea mai mare parte a Moldovei şi Transilvaniei, nordul Olteniei, Carpaţii Meridionali şi Orientali, de azi de la ora 12 până la ora 23.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, nordul Olteniei, Carpații Meridionali și Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 30…40 l/mp și, pe arii restrânse, 50…70 l/mp”, potrivit ANM.

De asemenea, tot luni, între orele 12.00 și 23.00, a fost emis un COD GALBEN de ploi, în mai multe regiuni din România.

În sud-vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe spații mici grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp, arată ANM.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER