Ştiri din zonă
Arestat preventiv după ce a încercat să aibă relații intime cu o fata de 15 ani
Publicat acum
1 anpe
Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost arestat preventiv după ce a încercat să întrețină relații sexuale cu o fată de 15 ani.
”La data de 11 mai, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au dispus reținerea unui bărbat de 43 de ani, din același municipiu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la act sexual cu un minor. În fapt, la aceeași dată, cel în cauza ar fi intenționat întreținerea de raporturi sexuale cu o minoră de 15 ani, într-un imobil situat pe raza municipiului Turda. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior, instanța a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Minora a fost preluată și predată reprezentanților DGASPC. În continuare, în cauză sunt continuate cercetările”, a transmis IPJ Cluj.