Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Atelier de creație, la Pintic

Publicat acum

pe

Asociatia Sfintii Apostoli Luca si Andrei atelier de creatie Pintic SALA

Asociația „Sfinții Apostoli Luca și Andrei” organizează, în perioada 1-12 august, un atelier de creație la Pintic.

Atelierul de creație este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Dej, Consiliul Județean Cluj, Școala Gimnazială Specială Dej și Parohia Ortodoxă Pintic, iar la acesta pot participa copiii cu vârsta cuprinsă între 8 și 14 ani, programul fiind zilnic – dimineața atelier, iar seara un scurt program de rugăciuni.

Stim ca minunile tin trei zile. Multe din evenimentele care au loc ca rezultat a activitatilor asociatiilor, nu se mai „reproduc”, reprezinta doar un entuziasm spontan, care apoi devin doar mentiuni intr-un palmares al asociatiei.

Atelierul de creatie din acest an, este la editia 2-a, si se intinde pe o perioada de doua saptamani, cu una mai mult ca si anul trecut. Este de apreciat munca parintelui Căpâlna care ofera copiilor o activitate recreativa in spirit artistic si deasemenea educativ crestina.

Pare usor anacronic in aceste zile cand tinerii cauta pokemoni cu telefonul mobil, altii sa invete sa picteze icoane, nu putem stii ce vor gasi unii si ce vor gasi ceilalti, ceea ce e sigur, ca Pinticul a fost pus pe harta, cu acest eveniment important in educatia tinerilor atat spiriritual cat si estetic”, potrivit organizatorilor.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER