Conectează-te cu noi

Naţional

Atenție la polei și zăpadă pe carosabil! Recomandările polițiștilor pentru șoferi

Publicat acum

pe

Având în vedere condițiile meteo din această perioadă, Poliţia Română vă recomandă să adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum şi trafic.

Chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, polițiștii recomandă conducătorilor de autovehicule să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!

Folosiţi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Curăţaţi în permanenţă farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

Vă reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Pietoni, luați-vă toate măsuri de precauţie, pentru a fi siguri că sunteți observaţi în trafic de către şoferi! Circulați, pe cât posibil, doar pe trotuare, faceți traversarea străzii prin locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunteți siguri că intenţia de a traversa a fost observată de către şoferi!

De asemenea, poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra necesităţii respectării indicaţiilor agenţilor de circulaţie, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER