Naţional
ATENȚIE! Poliţia Română recomandă şoferilor să folosească anvelope de iarnă
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișPoliţiştii recomandă conducătorilor auto să-şi echipeze corespunzător autovehiculele pentru iarnă şi să nu pornească la drum fără să verifice starea traseului pe care urmează să îl parcurgă, să adapteze viteza la particularităţile meteo de drum şi trafic şi să respecte semnificaţia indicatoarelor şi îndrumările agenţilor de circulaţie.
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile, în mai multe zone din țară, au fost instituite filtre pentru a efectua verificări la autovehicule cu privire la dotarea cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate.
„Atragem atenţia asupra obligativităţii ca autovehiculele, având masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, să fie dotate cu anvelope de iarnă şi lanţuri antiderapante montate pe roţi, ori cu alte dispozitive antiderapante omologate, în situaţia în care acestea se deplasează pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheată sau polei”, precizează Poliția Română.
Pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, cauciucurile trebuie să fie inscripţionate cu unul dintre simbolurile “M+S”, “.M.S.”, “MS” sau “M&S” fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia „all seasons”.
Poliţia Rutieră Română recomandă conducătorilor de autovehicule să respecte cu maximă stricteţe regulile de circulaţie şi următoarele principii de conduită preventivă:
- Dotaţi-vă autovehiculele cu anvelope pentru sezonul rece.
- Asiguraţi- vă că funcţionează corespunzător sistemele de iluminare-semnalizare, cât şi a cele de climatizare/degivrare.
- Utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen.
- Manifestaţi prudenţă sporită şi adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
- Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!
- Toţi ocupanţii autovehiculelor trebuie să folosească centura de siguranţă! De asemenea, este necesar să păstraţi în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!
- De asemenea, este bine să aveţi la dumneavoastră o lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/nisip şi lanţuri.
FOTO – Arhivă