Ştiri din zonă
Au prezentat buletine medicale false, pe aeroportul din Cluj. ”Testele” erau negative
Publicat acum
3 anipe
La data de 9 mai, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca – Biroul de Poliție Transporturi Aeriene Cluj au identificat în aeroportul internațional din municipiul Cluj-Napoca un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Rușcova, județul Maramureș, precum și o femeie de 47 de ani, de cetățenie spaniolă, care, cu ocazia îmbarcării în cursa aeriană spre Madrid, au prezentat buletine medicale false, atestând rezultatul negativ al unor teste pentru depistarea virusului SARS-CoV-2.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Totodată, polițiștii au depistat un bărbat în vârstă de 32 de ani, cetățean tunisian, precum și un bărbat de 32 de ani și o femeie de 33 de ani, ambii din municipiul Sighetu Marmației, județul Maramureș, care au prezentat în vederea îmbarcării pentru efectuarea unei călătorii cu aeronava, buletine de analiză medicală cu privire la care există suspiciunea că ar fi false.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor cauzei.