Conectează-te cu noi

Politic

Aurelian Mureșan: ”Guvernul Ponta a ”plagiat” proiectul de guvernare a PNL”

Publicat acum

pe

PNL

PNL Dej a transmis un comunicat de presă în care, prin vocea vicepreședintelui Aurelian Mureșan, arată că Guvernul Ponta ”nu are capacitatea de a aplica măsuri de dreapta” și că ”PSD nu a prezentat un program de relansare economică”.

Redăm integral comunicatul primit pe redactie@dej24.ro:

”Asistăm, în ultima perioadă, la o exacerbare a conflictului între domnul preşedinte Klaus Iohannis şi reprezentanţii partidului de guvernământ, Partidul Social Democrat.

Faptul că preşedintele ales al României a refuzat să promulge noul Cod Fiscal, în profida unui vot masiv în parlament, a dus la declanşarea unui întreg sistem de propagandă defăimătoare şi plină de invective la adresa preşedintelui şi a Partidului Naţional Liberal, atât de media servilă camarilei PSD-iste cât şi de principalii protagonişti ai guvernării actuale.

Vrem să atragem atenţia că aceste metode de intimidare, tipic comuniste, prin care se „zugrăveşte” imaginea adversarului politic, fie ca fiind duşman al poporului, fie un exponent al „agenturilor străine”, precum şi târârea întregii familii a preşedintelui într-un scandal inutil şi ineficient, în condiţiile în care propria familie a premierului are un prejudiciu de imagine impardonabil pentru poziţia unui prim-ministru, demonstrează că domnul Victor Ponta şi partidul pe care, de ochii lumii, nu mai doreşte să îl conducă, nu au înţeles încă ce înseamnă exerciţiul democraţiei într-un stat european. Ieşirile agresive ale membrilor PSD din capitală şi din provincie, în încercarea de a ascunde deficienţele proiectului de lege privitor la Codul Fiscal, prin reproşuri şi ameninţări lamentabile, denotă starea de tensiune şi criză politică pe care o traversează partidul de guvernământ în aceste zile.

Aurelian Mureşan, vice-preşedintele PNL Dej a declarat că:

”Partidul Naţional Liberal a votat acest proiect, pentru că în el sunt incluse măsuri liberale de relaxare fiscală. Guvernul Ponta a „plagiat” proiectul de guvernare a PNL, fără a plagia în totalitate şi măsurile de relansare economică propuse de PNL. Motivul este foarte simplu. Acest guvern nu are capacitatea de a aplica măsuri de dreapta, pentru că nu are posibilitatea să înţeleagă ce înseamnă măsuri de dreapta. Şi, aplicând aceste măsuri greşit, ei vor transforma o intenţie bună a noului Cod Fiscal într-o catastrofă economică. Încă, până la această oră, PSD nu a prezentat un program de relansare economică, nu a venit cu soluţii sustenabile pentru a compensa deficitul bugetar creat prin scăderea T.V.A.- ului şi creşterea veniturilor populaţiei, riscând să ne conducă spre situaţia regretabilă din 2010”, arată Aurelian Mureșan.

Codul Fiscal, în forma actuală NU poate fi aplicat din cauză că Guvernul Ponta NU a atins promisiunea de a creşte gradul de colectare a banilor, NU a reluat investiţiile publice oprite şi NU are măsuri de a micşora decalajul intre banii cheltuiţi şi cei care ar trebui colectaţi prin reducerea T.V.A.- ului, scopul final al Guvernării Ponta fiind de a discredita măsurile de dreapta pe care PNL le-a propus şi de a compromite definitiv noţiunea de liberalism în România.

Iată de ce, domnul preşedinte Klaus Iohannis a ales să blocheze asaltul populist al guvernării PSD, dând un semnal de alarmă asupra unui pachet de schimbări fiscale care amestecă măsuri benefice cu cele populiste.

PNL va promova reducerea fiscalităţii în momentul în care se va afla la guvernare, cu responsabilitate şi viziune. Codul Fiscal trebuie reanalizat în Parlament, în dezbateri deschise, unde Guvernul trebuie să prezinte soluţii clare privind sustenabilitatea măsurilor. PNL respinge varianta angajării răspunderii Guvernului, care în această etapă este neconstituţională. Codul Fiscal nu poate face nici obiectul ordonanţelor de urgentă pentru că termenul de intrare în vigoare este 1 Ianuarie 2016”, se arată în comunicatul PNL Dej.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER