În noaptea de marți spre miercuri se va produce o eclipsă parțială de Lună, vizibilă în totalitate din țara noastră, dacă cerul este senin sau printre...
Mai multe companii de asigurări au anunţat că vor să majoreze tarifele la poliţele RCA. Măsura se va aplica din toamna acestui an, potrivit Capital. Poliţele...
Amenda de 130.000 de euro pentru încălcarea GDPR acordată unei bănci este a doua cea mai mare amendă emisă, după cea de 220.000 de euro din...
Şoferii care pleacă spre staţiunile de pe litoral vor găsi la benzinăriile de pe Autostrada Soarelui carburanţi mai scumpi decât în oraşe, iar diferenţa pentru un...
Fondurile pentru programul Rabla pentru electrocasnice s-au epuizat în mai puțin de patru ore. Administrația Fondului pentru Mediu va publica zilele următoare lista cu persoanele fizice...
Inspectorii pentru protecţia consumatorilor au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 324.000 de lei în urma unor controale efectuate la nivel naţional care au vizat respectarea...
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, intenționează să trimită în spitale pacienți „sub acoperire” pentru a identifica angajații care condiționează actul medical de mită. Acesta este unul dintre...
Un accident de circulație, soldat cu importante pagube materiale, s-a produs marți dimineață, în jurul orei 06:10, pe Bulevardul Muncii din Cluj-Napoca. Potrivit primelor informații, conducătorul...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi o atenționare meteorologică de tip nowcasting COD GALBEN de ceaţă ce determină vizibilitate scăzută, valabilă pentru mai multe...
În perioada 12 – 14 iulie, poliţiştii Biroului Rutier Dej, în colaborare cu poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej, au organizat şi desfăşurat o acţiune de...