Conectează-te cu noi

Naţional

Măsuri de austeritate? Pensiile mai mari de 10.000 de lei vor fi taxate și călătoriile gratuite cu trenul pentru studenți vor fi limitate

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a anunţat, luni, că Guvernul va adopta un act normativ prin care va limita numărul de călătorii gratuite cu trenul pentru studenţi. De asemenea, limita de vârstă a studenţilor pentru a beneficia de gratuitate va fi de 26 de ani, potrivit Mediafax.

Propunerea este legată de ceea ce am aplicat şi anul trecut, în zonă studenţilor, că şi gratuitate pe calea ferată. O propunere, inspirându-ne şi din alte zone ale Europei, va fi şi o discuţie înainte de a lua o decizie în acest sens cu toate structurile reprezentative din partea studenţilor. Putem discută limitarea numărului de călătorii în fiecare an şi alte categorii de români pentru care să se aplice aceste gratuităţi. Un număr limitat de călătorii. De asemenea vârstă până la care să se aloce această gratuitate pe calea ferată, aceea de 26 de ani. De asemenea, putem să îl corelăm şi de situaţia la învăţătură în universităţi sau facultăţi, să nu avem studenţi repetenţi sau restanţe”, a declarat Eugen Teodorovici.

Ministrul de Finanţe a precizat că până la rectificarea bugetară vor exista discuţii cu reprezentanţii studenţilor în privinţa noilor măsuri propuse.

Până pe 31, în momentul rectificării bugetare, se va luă o decizie şi în privinţă acestor măsuri. Sunt măsuri care trebuie să fie luate pentru că este logic şi sunt măsuri care vor asigură şi pe anii următori o sustenabilitate dorită. Nu sunt măsuri luate din lipsă de bani”, a adăugat Teodorovici.

Ministrul Finanţelor propune un plafon de 10.000 de lei pentru pensiile speciale

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, propune plafonarea pensiilor speciale la 10.000 de lei.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, luni, că în şedinţa Comitetului Executiv Naţional PSD, s-a convenit, de principiu, un plafon de 10.000 de lei pentru pensiile speciale, celora care depăşesc această sumă urmând a le fi aplicată o „taxă de solidaritate”.

Peste două zile, va fi o discuţie cu toate structurile asociative pentru rectificarea din 2019. Au fost câteva măsuri convenite în CEx. În primul rând, este vorba de ceea ce solicită românii, subiectul legat de pensiile speciale. Credem că a o variantă normală ar fi aceea de a plafona la un nivel stabilit, un plafon de 10.000 lei, iar ce depăşeşte această sumă să fie aplicată o taxă de solidaritate. Credem că e o abordare corectă şi logică”, a anunţat ministrul Finanţelor, după şedinţa Comitetul Executiv Naţional PSD.

Eurgen Teodorovici a precuzat că oricum actul normativ, după ce va fi adoptat de Guvern, va ajunge la Parlament, „unde se va vedea varianta agreată”.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER