Conectează-te cu noi

Naţional

Autorităţile pregătesc ITP diferenţiat pentru maşinile din România. Vezi de când ar putea intra în vigoare măsura

Publicat acum

pe

Registrul Auto Român avansează legislativului două propuneri de efectuare a ITP menite să sporească siguranţa în trafic. Potrivit unui comunicat al instituţiei, maşinile noi vor efectua prima inspecţie tehnică periodică după trei ani, iar maşinile mai vechi de 12 ani vor efectua ITP anual, schimbările urmând să intre în vigoare de anul viitor.

Registrul Auto Român avansează legislativului două propuneri de efectuare a ITP menite să sporească siguranţa în trafic.

1.Registrul Auto Român va propune, ca o măsură de sporire a siguranţei rutiere, în actualul context al evoluţiei parcului auto naţional, creşterea frecvenţei de efectuare a ITP pentru autoturisme începând cu vechimea de 12 ani, de la 2 ani cât este în prezent la 1 an. Instituţia noastră a fost şi va rămâne permanent foarte atentă la evoluţia şi la starea tehnică a parcului auto activ din Romania şi cu precădere la tendinţele actuale generate de eliminarea timbrului de mediu.

2. Legat de acelaşi subiect al frecvenţei de efectuare a ITP pentru vehicule, dar în contrapondere cu prima măsură anunţată, RAR are în vedere şi mărirea termenului de efectuare a primului ITP pentru autoturismele noi (M1). Astfel o masina nou achiziţionată va efectua primul ITP la 3 ani si nu la 2 cum este în prezent. Această diferenţiere legată de primul ITP este deja implementată pentru vehiculele utilitare uşoare cu MTMA mai mică cel mult egală cu 3.5 t (N1) care efectuează primul ITP la 2 ani iar ulterioarele anual.

1. Referitor la propunerea ca ITP să fie efectuat la 1 an pentru maşinile începând cu vechimea de la 12 ani, RAR a efectuat o serie de statistici ca bază argumentativă. Conform acestora, vârsta medie a vehiculelor ce compun acest parc activ, se situează pe un trend crescător începând încă din anul 2009 când această valoare era de 8,63 ani, ajungând anul trecut la valoarea de 12,06 ani.

Tocmai de aceea Registrul Auto Român, ca organism şi serviciu tehnic, consideră oportună şi chiar obligatorie manifestarea unui anumit tip de reacţie, de natură tehnică, de menţinere sub control a stării tehnice a parcului auto naţional, de conservare şi chiar de reducere ulterioară a vechimii medii a acestuia. Această abordare nu exclude, evident, măsuri şi reacţii diverse pe care alte autorităţi sau instituţii ale statului pot să le aibă mai devreme sau mai târziu.

Este de remarcat că propunerea noastră de îndesire a ITP este permisă de legislaţia europeană, care stabileşte doar cerinţe minimale pentru ITP inclusiv în ceea ce priveşte categoriile de vehicule supuse inspecţiilor cât şi în ceea ce priveşte frecvenţa acestora. Mai mult chiar, această vechime de 12 ani este confirmată de o prevedere similară (opţională) a noii Directive 2014/45/UE ce va intra în vigoare din mai 2018 şi care dă posibilitatea statelor membre de a introduce inspecţii suplimentare inclusiv pentru vehiculele care depăşesc 160.000 km rulaţi”, se precizează într-un comunicat al RAR.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER