Eveniment
Autoturism în FLĂCĂRI pe o stradă din Dej! Incendiul a fost stins de un polițist – FOTO
Publicat acum
8 anipe
Un autoturism a luat foc astăzi pe strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Dej. Reacția promptă a polițiștilor și a participanților la trafic a făcut ca flăcările să nu se extindă.
Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism marca Ford Focus, în timp ce se deplasa, în jurul orei 12:45, dinspre centrul municipiului Dej spre cartierul Dealul Florilor, ajuns pe strada Ecaterina Teodoroiu, a fost forțat să tragă pe dreapta după ce a observat că de sub capota autoturismului pe care îl conducea a început să iasă fum.
Toată scena a fost surprinsă de un echipaj al poliției rutiere, care se deplasa prin zonă. Văzându-l pe șofer agitat, oamenii legii nu au stat pe gânduri și au intervenit pentru a da o mână de ajutor. Imediat după ce au deschis capota autoturismului, focul s-a întețit, o bună parte din blocul motor fiind cuprins de flăcări.
În timp ce proprietarul autoturismului încerca să desfacă bornele bateriei, oamenii legii acționau pentru lichidarea flăcărilor cu un extinctor. De altfel, mai mulți participanți la trafic au sărit în ajutorul conducătorului auto cu extinctoare, oamenii legii reușind în scurt timp să stingă focul.
Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, doar cu pagube materiale. Întrucât flăcările au fost stinse rapid, pompierii nu au mai fost solicitați să intervină. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurt-circuit la instalația electrică a mașinii.
Citește și:
Zi istorică pentru comuna Mica. S-a dat startul lucrărilor de introducere a rețelei de gaze – VIDEO
Dej | Maraton de colinde, la ”Arta”. Elevii școlilor din oraș și cunoscuți artiști locali, pe scenă
Victor Lazăr (LAPI Dej), pentru al doilea an consecutiv desemnat cel mai bun ANTRENOR la copii și juniori – FOTO/VIDEO