Conectează-te cu noi

Naţional

Azi a început a doua etapă de înscrieri la clasa pregătitoare

Publicat acum

pe

Educatie nonformala Scoala Gimnaziala Avram Iancu Dej (1)

Azi a început a doua etapă de înscrieri la clasa pregătitoare, părinţii urmând să depună dosare la şcoli în perioada 30 martie – 8 aprilie, iar afişarea rezultatelor se va face pe 15 aprilie, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei.

Începând de miercuri, părinţii pot depune dosarele la şcoli, în a doua etapă de înscriere la clasa pregătitoare. Astfel, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei, această etapă de înscrieri la pregătitoare se va desfăşura în perioada 30 martie – 15 aprilie.

30 martie – 08 aprilie este perioada în care se depun cererile-tip de înscriere la secretariatul unităţii de învăţământ aflate pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinţii copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă.

În perioada 11 -15 aprilie se va face procesarea, la nivelul unităţilor de învăţământ, a cererilor-tip de înscriere depuse de părinţi, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul şcolar, pe baza criteriilor generale şi a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile.

Pe 15 aprilie se vor afişa, în unităţile de învăţământ, listele finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare.

În perioada 19 – 22 aprilie se vor centraliza şi soluţiona, de către inspectoratul şcolar, cererile părinţilor copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ.

În urma primei etape de înscriere la clasa pregătitoare (29 februarie – 18 martie), din totalul celor 168.220 de cereri depuse, au fost admise 166.698 (99,1%), potrivit datelor comunicate de Ministerul Educaţiei.

„Dintre acestea, 143.223 sunt cereri admise pentru şcoala de circumscripţie (142.203 la prima opţiune, respectiv 1.020 la opţiunea de revenire), iar 23.475 pentru altă unitate de învăţământ decât cea arondată. 1.522 de cereri nu au putut fi admise din cauza lipsei de locuri la şcolile dorite, altele decât cele de circumscripţie, iar părinţii/tutorii legali nu au bifat opţiunea de revenire la unitatea de învăţământ arondată iniţial. Aceste cereri vor putea fi soluţionate în a doua etapă de înscriere”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER