Conectează-te cu noi

Naţional

BAC 2017. Mâine are loc prima probă scrisă, la limba și literatura română

Publicat acum

pe

BAC 2017 | Mâine, absolvenții clasei a XII-a vor susţine prima probă scrisă a bacalaureatului, cea la limba şi literatura română, fiind urmată miercuri de proba de profil. Elevii vor afla primele rezultate pe 5 iulie, iar cele finale se vor afişa pe 10 iulie.

Mâine, absolvenţii de liceu vor susţine proba scrisă la limba şi literatura română, din cadrul bacalaureatului, urmând ca marţi, 27 iunie, se aibă loc proba la limba şi literatura maternă. Miercuri, 28 iunie, este programată proba de profil, adică matematică sau istorie. Vineri, 30 iunie, liceenii vor da examen la o disciplină la alegere, în funcţie de specializare sau profil.

Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 5 iulie, până la ora 16.00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 16:00-20:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 10 iulie.

Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 – 8:30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie.

Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru.

Pentru probele scrise la matematică şi geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită de asistenţi.

Toate sălile de examen trebuie să aibă în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

Nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.

În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecinţă, nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale.

De asemenea, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

• susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;

• susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea;

• obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Ca şi la Evaluarea Naţională, lucrările vor fi evaluate în centre zonale de evaluare din alte judeţe decât cele în care au avut loc probele.

Astfel, în urma evaluării lucrărilor contestate „nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii.”

Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestaţii este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER