Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Bacalaureat 2018 | Peste 400 de absolvenți din Dej susțin astăzi proba obligatorie a profilului

Publicat acum

pe

Examenul de Bacalaureat 2018, sesiunea iunie-iulie, continuă astăzi cu proba obligatorie a profilului, respectiv Istorie în cazul elevilor de la profilul uman şi Matematică, pentru elevii de la profilul real.

Mâine, 27 iunie, elevii vor susține ultima probă a examenului de Bacalaureat, cea la alegere, în funcţie de specializare (Geografie, Biologie, Fizică, Logică, Economie, Chimie, Psihologie, Filosofie, Sociologie sau Informatică).

Conform Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru susţinerea probelor scrise, în cele 440 de centre de examen, s-au înscris 136.871 de elevi, dintre care 118.856 sunt absolvenţi ai promoţiei 2018, iar 18.015 de absolvenţi sunt din seriile anterioare.

La nivelul municipiului Dej sunt înscriși 402 candidați, în cele 2 centre de examen organizate la Liceul Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” și Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, în județul Cluj s-au înscris 4198 absolvenți.

Afişarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie, până la ora 12:00, fiind urmată de depunerea contestaţiilor între orele 12:00 şi 16:00.

În perioada 5 – 8 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie. Rezultatele vor fi afişate, atât la instituţiile de învăţământ, cât şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro.

Elevii care nu promovează examenul de Bacalaureat în prima sesiune pot să se înscrie în perioada 10-13 iulie pentru a doua sesiune de examen, care va începe pe 20 august.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER