Ştiri din zonă
Bani pentru mai multe unități medicale din județul Cluj. Se dorește o creștere a calității serviciilor
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișAlin Tișe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a iniţiat un proiect de hotărâre privind nominalizarea sumei de 4.952.000 de lei pe unităţi sanitare şi pe lucrări de reparaţii curente, reparaţii capitale, investiţii şi dotări cu echipamente medicale, proiect ce urmează a fi supus aprobării plenului forului administrativ judeţean.
„Ceea ce îmi doresc este ca prin intermediul acestor fonduri pe care le alocăm spitalelor clujene să contribuim substanţial la îmbunătăţirea condiţiilor în care se desfăşoară actul medical, conştienţi fiind că salvarea vieţii şi a sănătăţii pacienţilor depinde atât de profesionalismul şi dăruirea personalului medical cât şi de calitatea infrastructurii şi de performanţa aparaturii medicale aflate în dotarea unităţilor spitaliceşti”, a declarat Alin Tișe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Astfel, în ceea ce priveşte unităţile medicale care urmează să primească în anul 2017 finanţare de la Consiliul Judeţean Cluj, atât pentru achiziţionarea de aparatură medicală, cât şi pentru lucrări de reabilitare şi modernizare, cea mai mare sumă, respectiv 1.150.000 de lei urmează să fie alocată Spitalului Clinic de Boli Infecţioase pentru finanţarea lucrărilor de reparaţii capitale şi modernizarea farmaciei, extinderea şi modernizarea laboratoarelor de analize medicale, modernizarea cabinetelor medicale din Ambulatoriul Integrat de pe Calea Moţilor, asistenţă tehnică precum şi achiziţionarea unui aparat de ecografie.
În cazul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii, suma prevăzută este de 975.000 de lei, aceasta urmând a fi folosită pentru finanţarea dotării cu un aparat de rezonanţă magnetică nucleară. Totodată, Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie ,,Leon Daniello” urmează a-i fi alocaţi 887.000 de lei pentru decontarea asistenţei tehnice şi realizarea lucrărilor de reabilitare şi amenajări interioare la clădirea principală a Secţiei de Pneumologie TBC Săvădisla, precum şi pentru dotarea spitalului cu un computer tomograf.
În ceea ce priveşte o a patra unitate medicală aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean, finanţarea în cuantum de 800.000 de lei pentru Spitalul de Boli Psihice Cronice Borşa vizează suportarea costurilor pe care le presupune construirea noului Pavilion, structurat pe patru nivele, inclusiv serviciile de asistenţă tehnică şi proiectare.
Totodată, în ceea ce priveşte finanţarea spitalelor publice al căror management nu a fost preluat de către Consiliul Judeţean Cluj în anul 2009, Institutului Inimii ,,Niculae Stăncioiu“ urmează a-i fi alocaţi 500.000 de mii de lei pentru achiziţia unui aparat digital de radiodiagnostic fix mobil, precum şi pentru reparaţii curente la Secţia de Cardiologie nr. II.
În acelaşi timp, 390.000 de lei urmează a fi destinaţi Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, pentru lucrări de reparaţii la acoperişul clădirii administrative, la atelierul mecanic, de tâmplărie şi electric, la terase şi centrala termică.
Nu în ultimul rând, 250.000 de lei urmează a fi alocaţi de Consiliul Judeţean Spitalului Militar de Urgenţă ,,Dr. Constantin Papilian” în vederea dotării sălii de operaţii a Secţiei de Urologie şi dezvoltării terapiei minim invazive a litiazei reno-ureterale.
FOTO – Arhivă