Ştiri din zonă
Bărbat din Cășeiu, accident pe o stradă din Bistrița! Surpriza a venit când a suflat în etilotest
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin Cociș
În noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie, un bărbat în vârstă de 33 ani, din Căşeiu, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Bistriţa a pierdut controlul, colizionând un autoturism care era parcat regulamentar.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de aproximativ 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul din Cășeiu a fost condus de către oamenii legii la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.
Citește și:

Pompierii din Dej au ajutat la stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune din Cluj-Napoca – FOTO

Patru dintre inculpații care au atacat ambulanța din Dej contestă măsura arestului. Cât plăteşte statul pentru ei

De ce atacatorii ambulanței de la Dej riscă ani de închisoare? Noua lege, în vigoare chiar din ziua atacului











