Ştiri din zonă
Bărbat din județul Cluj, arestat preventiv pentru ȘANTAJ
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișPolițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au reținut pentru 24 de ore un bărbat cercetat pentru comiterea infracțiunii de șantaj. Luni, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către magistrați.
În urma activităților desfășurate, polițiștii de investigații criminale au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 31 de ani, din Turda, bănuit de comiterea infracțiunii de șantaj.
Pentru probarea activității infracționale a bărbatului, polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul acestuia și au ridicat înscrisuri în vederea consolidării probatoriului administrat.
Conform investigațiilor efectuate, în luna august a.c., bărbatul ar fi împrumutat 200 de lei persoanei vătămate, impunând o dobândă de 100% pe lună. Ca urmare a întârzierii plății la data scadentă, ar fi primit de la persoana vătămată 1.400 de lei.
Ulterior, bărbatul ar fi continuat să-i solicite bani persoanei vătămate, amenințând-o cu acte de violență.
Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbat, pentru comiterea infracțiunii de șantaj, faptă prevăzută de Codul Penal.
Luni, magistrații au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele bărbatului.