Ştiri din zonă
Bărbat din Recea Cristur, REȚINUT de oamenii legii. Faptele pentru care a fost întocmit dosarul penal
Publicat acum
6 anipe

La data de 10 iulie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 40 de ani, din Recea-Cristur, județul Cluj, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de tulburarea liniștii și ordinii publice, violență în familie și distrugere. Ulterior, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa a dispus plasarea sub control judiciar a acestuia pentru 60 de zile.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în seara de 10 iulie, în timp ce se afla pe o stradă din Bistrița, din cauza unor neînțelegeri cu fiul său de 23 de ani, cei doi s-au ameninţat și agresat reciproc. La un moment dat, bărbatul de 40 de ani ar fi încercat să-l lovească cu o coasă pe celălalt, provocând astfel distrugeri la 2 autoturisme care erau parcate pe o stradă din Bistrița.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, violență în familie și distrugere.
Citește și:

Șeful Secției 5 Poliție Rurală Dej, implicat într-un accident în Răscruci. De ce a fost sancționat de colegii săi

A făcut accident la Câțcău și s-a făcut nevăzut. Polițiștii din Dej l-au reținut, iar apoi a fost prezentat în fața magistraților

Cu sau fără jocuri de noroc în Dej? Primăria lansează consultare publică. Unde VOTEZI













