Ştiri din zonă
Bărbat din Reteag, condamnat la închisoare, prins cu ajutorul unui viitor polițist
Publicat acum
13 minutepe

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, Reteag, condamnat definitiv la închisoare, a ajuns în spatele gratiilor grație unui viitor polițist.
Zilele trecute, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de către instanța de judecată.
Mandatul viza un bărbat de 48 de ani, din Reteag, condamnat la pedeapsa de 2 ani și 2 luni de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat.
În cursul zilei de 27 martie, au fost efectuate căutări pe raza localității Reteag și la domiciliul acestuia, însă persoana nu a fost identificată.
Ulterior, în cursul aceleiași zile, un elev al Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca, aflat în permisie la domiciliu, a observat o persoană cu un comportament suspect, care avea asupra sa bagaje și care, la vederea acestuia, ar fi încercat să se ascundă în clădiri părăsite din zona unei stații feroviare. Elevul a informat șeful postului de poliție, ocazie cu care a rezultat faptul că persoana este urmărită în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii.
În scurt timp, a fost constituit un dispozitiv de căutare, iar în urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat și reținut bărbatul în zona indicată.
Acesta a fost escortat și încarcerat în Penitenciarul Bistrița, în vederea executării pedepsei.













