Conectează-te cu noi

Eveniment

Bărbat din Unguraș, reținut de polițiștii din Dej. Ar fi furat combustibil din mai multe autotrenuri

Publicat acum

pe

furt combustibil

Ieri, 31 mai, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej – Biroul de Investigaţii Criminale au identificat un bărbat de 38 de ani, din comuna Unguraş, bănuit de comiterea unor furturi de combustibil.

În fapt, la data de 24 aprilie, prin forţarea sistemului antiefracţie, cel în cauză ar fi sustras, din rezervorul unui autotren, 160 de litri de motorină, în timp ce autovehiculul se afla în parcarea unei societăţi de pe strada Vâlcele, din municipiul Dej.

Totodată, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul ar fi comis alte două furturi de motorină în cursul lunii aprilie, din autotrenuri parcate pe raza municipiului Dej, fapte la care ar fi participat și alți doi bărbați, din comuna Unguraş.

În urma probatoriului administrat, faţă de bărbatul de 38 de ani a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

În cauză se continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, precum şi pentru recuperarea prejudiciului, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER