Ştiri din zonă
Bărbat găsit mort într-un pârâu din județul Bistrița-Năsăud
Publicat acum
6 anipe

În acestă dimineață, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, împreună cu criminaliști au intervenit ca urmare a unei sesizări cu privire la faptul că, în albia unui pârâu din localitatea Satu-Nou se află o persoană căzută, posibil decedată.
Polițiștii ajunși la fața locului au identificat un bărbat de 43 de ani, din localitate, care din păcate, era decedat.
Urmează să se efectueze necropsia cadavrului care va stabili cu exactitate cauza decesului.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar de ucidere din culpă.
Citește și:

ACCIDENT grav azi-noapte, au intervenit pompierii Detașamentului Dej. Un tânăr a fost găsit inconștient – FOTO

Tânără din Gherla, rănită într-un accident în Bistrița. Mașina în care se afla, proiectată în alt autovehicul

Mii de credincioși, în rugăciune la Nicula. Pelerinajul de Sfânta Maria, unul dintre cele mai mari din România – FOTO/VIDEO












