Ştiri din zonă
Bărbat imobilizat în magazin, după ce s-a luat la harță cu polițiștii din Gherla
Publicat acum
o săptămânăpe
Un bărbat de 33 de ani, din județul Cluj, a fost reținut de polițiști și, ulterior, arestat pentru 30 de zile, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj (trei acte materiale) și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În fapt, în data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, care se afla în incinta unui magazin alimentar, ar fi tulburat ordinea și liniștea publică prin amenințări cu acte de violență la adresa clienților.
La fața locului a fost direcționată un echipaj de poliție, care a identificat imediat persoana în cauză, respectiv un bărbat de 33 de ani din comuna Bonțida.
La momentul în care polițiștii au ajuns la fața locului, acesta ar fi prezentat o stare de agresivitate față de polițiști, aceștia procedând la imobilizarea lui, ulterior conducându-l la sediul unității de poliție pentru mai multe verificări, moment în care ar fi devenit agresiv verbal, adresând injurii și amenințări cu acte de violență, și ar fi agresat fizic agenții de poliție.
În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla, fiind demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar, ulterior, magistrații Judecătoriei Gherla au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.