Conectează-te cu noi

Eveniment

Bărbat INTOXICAT cu fum într-un local din Dej. Intervenție SPECTACULOASĂ a pompierilor – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

incendiu pompieri SMURD (4)

A fost panică într-un local de pe strada Bistriței din Dej. Un bărbat s-a intoxicat cu fum, în urma unui incendiu izbucnit în bucătăria imobilului.

Un apel la 112 a anunțat astăzi, în jurul orei 12:30, izbucnirea unui incendiu la localul R&R de pe strada Bistriței din Dej, soldat cu o victimă posibil intoxicată cu fum. La fața locului au intervenit de urgență două autospeciale din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, un echipaj SMURD, dar și polițiștii.

Pompierii au identificat în scurt timp incendiul și au reușit să îl lichideze înainte ca acesta să se extindă. De asemenea, în bucătăria localului a fost găsit un bărbat intoxicat cu fum – căzut la pământ, care a avut nevoie imediată de îngrijiri medicale. Acesta a primit oxigen și a fost stabilizat în scurt timp de paramedicii SMURD.

Din fericire, întreaga intervenție a fost un simplu exercițiu, simularea având mai multe obiective atât pentru pompierii militari, cât și pentru personalul de la locul de muncă. Toate obiectivele au fost atinse, astfel că simularea a fost un succes.

”Personalul de la locul de muncă a pus în aplicarea viabilitatea planului de evacuare a personalului, s-a verificat modul de mânuire a accesorilor și materialelor de primă intervenție, precum și anunțarea evenimentului la numărul unic de urgențe, 112. Pentru personalul militar, principalele obiective au fost identificarea căilor de acces și evacuarea la obiectiv, identificarea surselor de apă și antrenament în verificarea atribuțiunilor șefului de intervenție, precum și comandanților de echipaj”, a declarat Ovidiu Rad, comandantul Detașamentului de Pompieri Dej, imediat după prezentarea bilanțului intervenției de astăzi.

Click AICI pentru a vedea o GALERIE FOTO de la simulare pe pagina de facebook Dej24,ro.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER