Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Bărbat mort, prins sub tractor, în comuna Aluniș. Era un lider important al UDMR – FOTO

Publicat acum

pe

Pompierii Detașamentului Dej – Punctul de Lucru Gherla, o ambulanță și polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla au intervenit în această seară, în jurul orei 18:50, la un accident petrecut în localitatea Corneni, comuna Aluniș.

Alarma s-a dus în jurul orei 19, iar la fața locului au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ.

Din primele date, un bărbat de 71 de ani a rămas prins sub un tractor. Din păcate, victima a fost declarată decedată.

ACTUALIZARE 1: ”Polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 71 de ani, județul Alba, a fost găsit fără semne vitale, sub un utilaj motorizat pentru tuns iarba. Din primele verificări a reieșit faptul că, în cursul aceleiași zile, în timp ce se afla în curtea imobilului, acesta ar fi desfășurat activități gospodărești, respectiv ar fi încercat să ascută lamele utilajului, moment în care, aflându-se parțial sub acesta, utilajul s-ar fi pus în mișcare și ar fi căzut peste bărbat, provocându-i leziuni incompatibile cu viața.

La fața locului a intervenit un echipaj medical, care a constatat decesul persoanei. Trupul acestuia a fost transportat la o unitate medico-legală în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerea măsurilor legale ce se impun”, a precizat IPJ Cluj.

ACTUALIZARE 2: Bărbatul decedat este fostul președinte executiv al UDMR, Takacs Csaba, unul dintre cei mai longevivi lideri ai maghiarilor.

„A fost inima comunităţii noastre, conştiinţa Uniunii noastre. El a fost tovarășul nostru etern de luptă. Mulți, foarte mulți oameni știau cine este, dar au fost mulți alții a căror viață a ajutat-o în atâtea feluri fără să-i știe numele. Personal, îi pot mulțumi mult lui Takács Csaba: mi-a fost mentor, cel mai mare luptător de la care am putut învăța, cel mai loial prieten. Această inimă a bătut de multe ori pentru noi, a bătut pentru noi și când oboseam și trebuie să tot bată în noi, pentru că mai este mult de lucru pentru această comunitate. Ce a început el trebuie să continuăm. Dragă Csaba, Dumnezeu să te odihnească”, a transmis Kelemen Hunor, liderul UDMR.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER