Eveniment
Bărbat prins sub pământ, în Livada. Pompierii din Dej l-au eliberat înainte de a fi prea târziu – FOTO
Publicat acum
11 anipe
Un apel la 112 a anunțat în această seară, în jurul orei 19:20, că o persoană a rămas prinsă sub pământ în localitatea Livada.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, un echipaj medical, dar și polițiștii.
ACTUALIZARE: Este vorba despre un tânăr de aproximativ 35 de ani care săpa un puț pentru a face o fântână. Pământul s-a surpat peste el, fiind îngropat de viu. Bărbatul a avut mare noroc pentru că vecinii i-au sărit în ajutor până la sosirea salvatorilor chemați prin 112.
Victima fost eliberată, în cele din urmă, de pompieri, fiind apoi transportată cu o ambulanță la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare. Din primele informații, starea bărbatului este una bună, viața lui nefiind pusă în pericol.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.
Citește și:

A rămas fără permis după o manevră făcută sub ochii polițiștilor din Dej. Oamenii legii au pornit imediat după el – VIDEO

Mașină sub sechestru, găsită la Dej, în cadrul unei noi acțiuni BLITZ. Zeci de testări cu etilotestul, surpriză la rezultate

Tineri din Cășeiu, după gratii! Au fost prinși în trafic, într-o mașină. Pentru ce fapte au fost condamnați
















