Conectează-te cu noi

Eveniment

Bărbați din Reteag, REȚINUȚI în urma unor percheziții. Ce fel de contracte falsificau

Publicat acum

pe

Ieri, 11 noiembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în județele Bistrița-Năsăud și Cluj. Persoanele vizate sunt bănuite de comiterea unor infracțiuni de furt calificat, înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, fapte care fac obiectul unui dosar penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean.

Astăzi, în urma probatoriului administrat în cauză, față de doi bărbați de 23 și 58 de ani, ambii din Reteag, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Din investigațiile efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, începând din anul 2019 și până în prezent, cei doi ar fi falsificat mai multe contracte de înstrăinare/ dobândire a unor autoturisme pe care ulterior le-ar fi vândut, cumpărătorii fiind puși în imposibilitatea de a le transcrie. Totodată, pe parcursul anului 2019, ar fi indus în eroare o persoană care, în schimbul promisiunii unui loc de muncă în străinătate, le-ar fi înmânat suma de 900 de lei. De asemenea, cei doi sunt bănuiți de comiterea unor furturi, bunurile fiind recuperate și restituite păgubiților.

La percheziții au fost descoperite și ridicate în vederea cercetărilor înscrisuri, printre care și contracte de înstrăinare-dobândire despre care există indicii că sunt falsificate, telefoane mobile, cartele telefonice, precum și alte bunuri cu valoare probatorie.

La activități au participat și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER