Eveniment
Bărbatul acuzat de viol, căutat de polițiștii din Dej. L-ați văzut?
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișPoliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol.
La data de 29 mai, o tânără, de 19 ani, din municipiu, a sesizat faptul că a fost constrânsă, prin violenţe, să întreţină relaţii sexuale cu un bărbat.
În urma investigaţiilor, poliţiştii au stabilit identitatea celui în cauză, fiind vorba despre un bărbat, de 31 de ani, din Dej.
În prezent se efectuează investigaţii în vederea depistării bărbatului, în privinţa căruia există suspiciunea rezonabilă că se sustrage cercetărilor.
Cetăţenii care pot furniza informaţii utile cauzei, sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112.
Vă reamintim, Dej24.ro a scris încă de aseară despre acest subiect. Tânăra din Dej urma să meargă la muncă cu autobuzul, însă a întârziat și a pierdut mijlocul de transport în comun, luând decizia să apeleze la șoferii aflați în tranzit prin municipiul Dej. Un bărbat de 31 de ani din Cășeiu a oprit și a poftit-o în autoturism, spunându-i că se îndreaptă în aceeași direcție de mers.
Tânăra a urcat în mașină fără să se gândească vreo clipă la ce ar putea urma. La numai câțiva kilometri distanță de locul ei de muncă, în localitatea Fundătura, șoferul a deviat de la traseu pe un drum lateral, a oprit și a violat-o. Culmea, după ce și-a bătut joc de tânără, bărbatul a dus-o la muncă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Imediat după ce a reușit să scape de individ, fata de 19 ani a alertat poliția. Oamenii legii au intrat pe fir, l-au identificat pe suspect și au început căutările. La nivelul municipiului Dej, polițiști și jandarmi au instituit filtre la intrarea și ieșirea din oraș în încercarea de a-l găsi.
De asemenea, câini special antrenați în astfel de situații au fost duși în Pădurea Bungăr din Dej pentru a da de urma făptașului.
ACTUALIZARE: După 48 de ore de căutări, individul nu a fost găsit. Întrucât acesta este cunoscut ca fiind violent, persoanele care îl văd sunt rugate să nu intervină, ci să sune de îndată la 112!