Conectează-te cu noi

Eveniment

BĂTAIE între doi bărbați, în fața sediului APIA Dej

Publicat acum

pe

Bataie agresiune APIA Dej

Incidentul a avut loc între doi fermieri din localitatea Guga, comuna Cășeiu, pe strada Pandurilor din Dej, în față la sediul APIA.

„Gavril G. din satul Guga, comuna Căşei, este un bărbat în vârstă de 75 de ani, cu cinci copii realizaţi şi la casele lor, fost lucrător la CAP şi apoi la CFR, de unde s-a şi pensionat. Cu circa o săptămână în urmă, acesta a fost convocat la APIA Dej pentru a lămuri o situaţie legată de un teren aflat într-un litigiu despre care el habar n-avea.

Era vorba de o suprapunere a terenului său peste cel al unui vecin, dar care a apărut brusc „în lumina” noilor măsurători din elicopter făcute de către instituţie. A fost chemat şi Ioan P., vecinul mai tânăr decât el cu 40 de ani, cel cu care trebuia să lămurească situaţia respectivă, iar la finalul întâlnirii, inginerul de la APIA i-a certificat lui Gavril posesia terenului.

Eu am mai rămas puţin la inginer în birou şi după ce am ieşit din sediu m-am trezit cu vecinul peste mine, cărându-mi picioare în burtă şi pumni în gură. Se ascunsese după un stâlp şi de acolo m-a atacat„, povesteşte bătrânul, cu o grimasă de durere întipărită pe faţă.

Mărturiseşte că nu demult a fost operat de stomac, la o clinică din Cluj-Napoca, unde medicii îi extirpaseră trei sferturi din organ, astfel că lovitura cu piciorul recepţionată l-a pus complet pe butuci.

Abia după ce am ajuns acasă – cu hainele rupte pe mine – mi s-a făcut rău şi am fost nevoit să chem salvarea de la Dej. Acolo am stat internat cinci zile, iar astăzi am venit la IML Cluj ca să-mi scot certificat medico-legal, fiindcă vreau să-i fac omului plângere penală şi să-l dau şi în Tribunal”, mai arată acesta”, potrivit Ziua de Cluj.

Continuarea articolului pe ziuadecj.ro.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER