Conectează-te cu noi

Eveniment

Biciclist beat, acroșat de un autoturism la ieșire din Dej – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Accident biciclist lovit Dej

Un accident de circulație s-a produs în această seară, în jurul orei 19:45, pe DN1C, la ieșire din municipiul Dej înspre Gherla.

Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism marca Skoda Octavia, înmatriculat în județul Cluj, în timp ce se deplasa pe DN1C, dinspre Dej înspre Gherla, a fost surprins de apariția unui biciclist de pe un drum secundar în drumul național. Din cauza vizibilității scăzute, zona nefiind iluminată, șoferul nu a reușit să-l evite și l-a acroșat.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu un echipaj de descarcerare, o autosanitară SMURD, dar și polițiștii.

Din fericire, biciclistul nu a fost rănit grav, acesta urcându-se pe propriile picioare în echipajul de prim-ajutor.

În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au stabilit că biciclistul se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul indicând o concentrație de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Oamenii legii au demarat cercetările în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER