Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Brățări de identificare pentru pacienții Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca

Publicat acum

pe

Începând cu luna noiembrie 2017, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca a implementat un sistem de identificare a pacienților internați, cu ajutorul unor brățări personalizate.

De la internare până la externare, fiecare pacient va purta o brățară de identificare. Aceasta conține informații ca numele pacientului, data nașterii și CNP-ul pacientului, grupa sanguină și Rh-ul, numărul foii de observație, secția, salonul și numărul patului, data internării și un cod de bare. Toți cei internați primesc brățară albă, cu excepția pacienților cu risc de cădere , care vor purta brățări de culoare roșie.

Identificarea corectă a pacientului rămâne o constantă importantă pe toată durata acordării asistenței medicale, de la internare, la recoltarea de probe biologice și efectuarea de analize medicale, administrarea de sânge sau realizarea de manevre intervenționale.

Se previn astfel erorile în administrarea medicației, prin verificarea concordanței dintre medicația indicată în foaia de observație și cea care urmează a fi administrată, conform regulei celor cinci ‘P’: pacient potrivit, medicament potrivit, doza potrivită, calea de administrare potrivită, ora de administrare potrivită. Sistemul de identificare a pacientului cu ajutorul brățărilor reduce, de asemenea, riscul erorilor de diagnostic sau de profilaxie.

Cunoașterea în orice moment a identității corecte a pacientului este importantă pentru că reduce riscul potențial de confuzie, care poate duce la erori medicale. În plus, favorizează cunoașterea de către întregul personal a acelor factori personali ai pacientului care pot genera un risc pentru siguranța sa”, a declarat Eva Kis, șeful Serviciului de Management al Calității Serviciilor Medicale, din cadrul spitalului.

Managerul spitalului, Petru șușca, a subliniat că „implementarea sistemului de brățări de identificare a pacientului reprezintă pas în direcția asigurării unui standard modern de siguranță a pacientului. Pe de altă parte, ușurează munca personalului medical, care intră în contact cu pacientul, mai ales dacă vorbim de un pacient în stare gravă, incapabil să comunice. Pe viitor, ne dorim extinderea funcționalităților acestui sistem prin accesarea fișei electronice a pacientului, direct la patul bolnavului, printr-o simplă scanare a unui cod QR de pe brățară, într-o aplicație specială, în care medicul să poată accesa întregul istoric și foaia de observație a pacientului”.

Până acum, au fost achiziționate aproximativ 30.000 de brățări, atât albe cât și roșii, iar imprimantele necesare inscripționării lor au fost distribuite în toate secțiile spitalului.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER