Conectează-te cu noi

Naţional

BREAKING NEWS: Liviu Dragnea, CONDAMNAT LA ÎNCHISOARE CU EXECUTARE!

Publicat acum

pe

Magistraţii instanţei supreme au pronunţat, în urmă cu puțin timp, decizia definitivă în dosarul DGASPC Teleorman: Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare!

Decizia ICCJ a fost pronunțată în jurul orei 14. În urma acestei condamnări, liderul PSD este aşteptat să se prezinte la cea mai apropiată secţie de Poliţie pentru a se preda. În caz contrar, acesta va fi ridicat de la locuinţa sa de către polițiști şi dus la penitenciar.

Vă reamintim, în iunie 2019, preşedintele PSD a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare dosarul DGASPC Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu, fiind achitat pentru infracţiunea de fals intelectual. Ulterior, procurorul DNA a cerut majorarea pedepselor pentru liderul PSD.

Potrivit DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul Organizaţiei PSD Teleorman.

Dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman (DGASPC) Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, a fost amânat pe parcursul a mai multe termene de judecată, în urma controverselor referitoare la constituirea completurilor de cinci judecători.

Astăzi, ICCJ a decis: Liviu Dragnea, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare!

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER